Cei care sunt bine, copiii lor vor fi bine

Cei care sunt bine, copiii lor vor fi bine
Cei care sunt bine, copiii lor vor fi bine
Anonim

Cineva a spus că simte că nu este chiar în relații bune cu mama lui, deși recunoaște că a făcut totul pentru ea. Mai mult decât alte mame. Îi spunea povești, se jucau, avea grijă de ea fizic și psihic. După câteva transformări, ea a venit cu: „Cred că ceea ce m-a deranjat a fost că viața a fost întotdeauna o povară pentru mama mea. O sarcină de care trebuie să te ocupi.”

tk3s 5807990
tk3s 5807990

Să ne imaginăm un exemplu de zi cu zi: ne așezăm cu cineva la o cafea. Cu cine ne simțim mai bine, cel care se întreabă politicos despre cum suntem, ne recunoaște fiecare cuvânt cu apreciere și chiar plătește factura, dar arată încordat tot timpul, ca nu cumva să încurce ceva, sau cel care este vizibil confortabil în propria lui piele, și această veselie nu se zguduie nici măcar atunci când îți verse cafeaua pe tine? Exemplul pare destul de lipsit de greutate în comparație cu subiectul responsabil și serios al creșterii copiilor, dar tocmai de aceea arată atât de clar: ne place să fim alături de cineva care ne face să ne simțim bine. Da, o familie, relația părinte-copil este diferită, dar de ce nu ar fi adevărat și acolo?

Bineînțeles, întrebarea poate fi abordată și științific, psihologia s-a ocupat mult de subiectul modului în care starea de spirit a celeil alte persoane ne afectează starea de spirit. Chiar și la nivelul sistemului nervos se poate demonstra că creierul reflectă emoțiile celeil alte părți, astfel încât acestea să apară și în receptor. Cu toate acestea, s-a dovedit că în cultura noastră această legalitate este ignorată. Mulți oameni nu se gândesc la faptul că, dacă răspunsul la întrebarea: „Ce mai faci?” este un flux de plângeri de douăzeci de minute, atunci după un timp nici ceal altă persoană nu va fi prezentă în conversație cu cele mai bune sentimente..

stockfresh 367494 plictisit-baiat marimeaM
stockfresh 367494 plictisit-baiat marimeaM

Desigur, creșterea copiilor nu este ca o conversație care rulează, părintele și copilul participă la ea cu toată ființa lor, cu cele mai profunde straturi ale personalității lor. De aceea, răsadul va percepe cum este starea de spirit reală a părintelui. Acest lucru este probabil evident pentru mulți, dar este totuși important să vorbim despre asta, pentru că această cunoaștere este cumva uitată atunci când mamele și tații cer sfaturi: „ce să-i spun, cum să mă comport cu el, ca să-și revină tulburarea lui de comportament, ca să fie mai curajos la grădiniță, că nu visează rău etc.” Atunci se dovedește că oricum părinții sunt în pragul divorțului, sau chiar dacă situația nu este atât de gravă, nu se simt bine, sunt puține bucurii în viața lor, mai degrabă îndură zilele decât le trăiesc. Mă întreb ce l-ar face pe un copil să se simtă bine într-o familie în care toată lumea este bolnavă?

Faptul că cineva se simte confortabil în propria piele nu înseamnă că nu are probleme serioase, temeri și conflicte. Nici nu înseamnă că este mereu vesel și zâmbitor. Mai degrabă, înseamnă un fel de decizie, o declarație de credință că niciun alt scop sau părerea altei persoane nu este mai importantă decât crearea unui sentiment de bine în familie.

Am asistat odată că la o sesiune organizată pentru copii, unul dintre puieți era mult mai eliberat decât ceilalți, râzând în timpul exercițiilor. Acest lucru nu i-ar fi trecut prin cap până când mama sa l-a întrebat cu o voce ușor severă, iritată la final, în timp ce își cumpărau p altoanele, „de ce ai râs tot timpul?” Când fetița a răspuns jignită și confuză, au râs și ceilalți. În acel moment, mama i-a răsturnat clar nervoasă: „nu, doar tu!”. Adică se simțea jenat că fiica lui râdea tot timpul, în timp ce ceilalți făceau exercițiile în tăcere. Pe de o parte, sentimentele mamei sunt de înțeles, poate că știm cu toții situația, că poate fi jenant când cineva râde mult timp de o situație în care altora nu găsește nimic plin de umor. În același timp, se pune întrebarea, de ce este mai important acest lucru decât faptul că copilul s-a simțit bine și eliberat în timpul ședinței? Mamei îi este frică să nu iasă din linie? Aveam senzația că în vocea lui se auzea nu atât frică, ci mai degrabă rușine față de jenă. Dacă era doar speriat, și-ar fi putut formula feedbackul într-un mod care să nu fie rănit. Desigur, pur și simplu vine sentimentul de rușine, nu a fost sunat de mamă. Dar următorul pas este o chestiune de decizie: ce faci cu el? Ea se gândește la sine, caută argumente, apoi îi dă pachetul fiicei sale sau își acceptă propriile sentimente rele și crede că nevoia ei de a se conforma, nu fiica ei, este cea care provoacă acest lucru și, de fapt, cineva poate fi fericit că fata poate fi atât de spontană. Dacă te gândești bine, te vei simți deja mai bine și, poate, când va veni momentul să pleci acasă, fata nu va mai întâlni o mamă timidă, ci o mamă mândră.

Sunt convins că una dintre cheile fericirii este să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre sentimente. Mulți spun că suferă pentru că șeful lor este răutăcios, pentru că sunt puțini bani, sunt multe sarcini și chiar și soacra este groaznică. Toate acestea pot fi adevărate, dar merită să ne punem întrebarea: oare nu cunoaștem oameni al căror șef este de două ori mai rău intenționat, au jumătate din mulți bani, au mult mai multe sarcini, iar soacra lor este mai proastă? totuși se simt grozav în propria piele? Dacă acesta este cazul, înseamnă că avem mult mai multe posibilități în mâinile noastre decât credem, chiar dacă nu putem schimba lumea din jurul nostru.

Carolina Cziglán, psiholog

Recomandat: